Drepturile omului, informația, comunicarea, grupul și competiția

vuia

Nu sesizezi raza de lumină care trece pe lângă tine, ci doar pe aceea care intră în ochii tăi și numai ai tăi pentru a nu mai pleca niciodată; poate pleca doar prin lumea sunetelor sau prin scriere.

Lumina iese din om numai prin unirea viziunilor; iată cum omul are însă libertatea să refuze orice lucru, fie el cât de bun; momentul întâlnirii nu are totdeauna darul de a aduce înțelegerea, care este sensul oricărui act de comunicare, ci câteodată chiar opusul ei; neînțelegerea războiului și a idolatrizării conflictului.

Prin tridimensionalitate (prin orice dimensionalitate în feluri distincte), informația este simultan interpretată în sensuri contrare de către grupuri diferite; suntem asociați nu doar prin afinități, ci de cele mai multe ori cultivăm diferențele pe care le avem față de alte grupuri în centralizarea vitezei și a semeției; ne întâlnim cu scopul de a impune un punct de vedere și de a sublinia ireconciliabilul? sau cu scopul de a ne potrivi viteza unul cu celălalt? aici nu avem de ales niciodată.

Dialectica aristoteliano-hegeliană este o pură observație a realității extremelor care se opun pentru realizarea echilibrului, însă fără ca vreodată să reușească: înainte și înapoi, sus-jos, stânga-dreapta, înalt-adânc, plinul si golul; Dumnezeu este cea mai importantă ipoteză științifică, regula numărul unu a rațiunii umane, conștiința atotcuprinzătoare și atotcreatoare. Dumnezeu nu este în particolă, ci mai cu seamă în jurul particolei, așa cum dovedește rezonanța morfologică a lui Rupert Sheldrake, epigenetica biologiei moleculare a lui Bruce Lipton și fizica cuantică a lui Einstein, care nu pot despărți nici fotonul, nici electronul de statistică, probabilități, frecvențe, numere și unde. Dumnezeu este echilibrul.

Dreptul de a nu cădea de acord nu poate fi nici formulat, nici apărat, însă are valoare de adevăr măsurabilă, adică incompletă. Fizica și matematica se găsesc tot timpul bazate pe ideea de infinit mai mult decât pe ideea de vid. Infinitul nu este cu nimic mai important decât vidul ca eveniment al universului. Pentru că exist eu, nu există nimic. “Eu sunt Domnul Dumnezeul, calea, adevărul și viața.” Egoul este disimularea adevărului și a numelui său. Drepturile omului se referă la libertatea de neasociere fără identificarea cu inamicul, însă mai înainte de toate sunt cel mai înalt sentiment, care este voința de unificare. “Fuserăți la vot? Că ei fură.” Fără reguli, nu putem anticipa pasul următor. În absența regulilor nu există inadecvare. Care sunt regulile nerecunoscute ale grupului meu? Se poate păstra vreun secret, vreodată?

În meritocrația mea personală, sculptorul Ovidiu Vuia este cea mai importantă achiziție a vieții mele de până acum; pentru mine, cuvântul Mulțumesc începe cu el precum începe cu părinții mei. Iată ce zice el: “…poți să te prefaci, dar ești tot același. Însă îți gâdilă orgoliul…”

Din ceremonia japoneză a ceaiului, știința a concluzionat că apa se preschimbă în momentul în care se scurge. Făcuți din 80% și apă și 20% pământ, avem și noi nevoie ca să curgem mai mult decât să ne solidificăm pentru a nu ne pierde legătura cu eterul și gazul. Precum apa, avem nevoie să ne aflăm în toate stările de agregare. Nu ne permitem să ignorăm vreuna din acestea; când ne identificăm cu vreuna din ele întâlnim moartea.

Advertisements

About neumanu

new jazz exaction saxophonist producer ilegal în multe stiluri avantpop azza colombodeniro blazzaj avantjazz curtainbust santaneumann futurelectonikfolk electric vulcans zne gefumolimu cuts
This entry was posted in expectoral. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s