Neutralitate față de conflictul din Ucraina – Miting

Picture 8 Dacă România dorește maximizarea puterii (poporului), își asumă neutralitatea. Orice politician care intră în jocul american anti-rus este un nebun inconștient. Nu doar pentru că puterea armată a forțelor și faptele istorice îți sugerează acest lucru, ci și pentru că orice referendum ar zice-o. Un sondaj de opinie ar fi totuși greu de măsluit ca să arate ce ‘trebuie’ și de aceea nu am văzut vreunul. Din păcate, forțele din spatele mass-mediei sunt capabile să escaladeze în continuare. Dacă este un cuvânt care este potrivit la ceea ce se întâmplă acum, acela este “escaladare” și este evident controlată și trebuie să înceteze. Avem resurse extraordinare ca persoane și nu merită să ni le irosim. Ființele umane de pe toate continentele au ajuns în punctul în care își dau seama că guvernele nu sunt de partea lor, ci de partea complexului industrial militar care le controlează și care și-a propus să reducă drastic populația globului, lucru care se predă în universități. Nu există politician care să nu poată fi cumpărat, de oriunde ar fi el, sau care să nu cadă pradă iluziei de putere nemăsurată. Practic, noi trăim noua ordine mondială și guvernul mondial. Însă nu e un guvern democratic, ci privește majoritatea ca sclavi, cu dispreț. E momentul să ne unim cu mințile clare și optimiste și neumbrite de ură, ci cu siguranța dreptății care este de partea noastră. Noi împotriva lor, cei care otrăvesc planeta și populația cu ură și care cultivă animozitatea prin idolatria competitivității și a mândriei prostești. Ne apropiem de dictatură militară globală. SUA pregătesc și ei un exercițiu imens în țara lor, numit Jade Helm 15 în care simulează răspunsul la invazia rusă prin Mexic (explicit formulată de președintele parlamentului cecen) si prin care urmăresc să dezarmeze populația. Vă reamintesc faptul că în al doilea război mondial rușii și nemții au pornit aliați (pactul Ribbentrop-Molotov), pentru ca ulterior să se caftească, după ce s-au cântărit din priviri. Deși Putin s-a exprimat foarte categoric împotriva noii ordini mondiale, este în avantajul lui si al oligarhilor săi să facă război, de asemenea, pentru că se consideră în superioritate și dorește, ca orice bun patriot, să își extindă influența în timp ce salvează din nou Europa (de fapt, lumea) de naziști. În concluzie, fiți pregătiți ca în scurt timp să o dați pe rații de alimente, controale la tot pasul, sunete de mitraliere pe strada voastră cu clădiri bombardate. Asta dacă nu cumva ieșiti în stradă să cereți neutralitatea și pacea despre care niciun politician nu suflă o vorbă.

Varianta de printat: https://eduardjakneumann.files.wordpress.com/2015/04/neut.pdf

Advertisements

About neumanu

new jazz exaction saxophonist producer ilegal în multe stiluri avantpop azza colombodeniro blazzaj avantjazz curtainbust santaneumann futurelectonikfolk electric vulcans zne gefumolimu cuts
This entry was posted in expectoral. Bookmark the permalink.

2 Responses to Neutralitate față de conflictul din Ucraina – Miting

  1. Interesant punct de vedere. In conditiile in care cam toata media romaneasca simte nevoia sa se alinieaze cu careva, ca altfel ce rost are sa-si dea cu parerea..

    Cand vine vorba de forte in politica internationala – “Might is right” / “Puterea inseamna(/are) dreptate” e de departe prima si cea mai importanta regula. Restul face parte din trusa politica: semnale trimise partii adverse, semnale intre grupuri interne, iar pentru mase: propaganda. Asta e valibil de toate partile, in decursul vremii, in masura mai mare sau extrema, dar rareori mica. Idea de “fairness”, de compasiune pentru populatii, sau grupuri de interes ce “reprezita” populatii guvernate de catre sisteme opuse este unul din trucurile psihologice jucate cu mare success in prezent. A fi “haiduc” in batalia cu “fiara” e altul. Ca in prezent orice actor politic major ar juca rolul de haiduc – de la US la Rusia, de la EU la Iran, ca sa nu vorbim de farsa Israel-Palestina si lumea araba – e de prost gust. Ma opresc aici – nefiind distractiv.. Povesti pe toate lungimile de unde, in timp de oamenii de rand sufera de toate partile.

    Istoric – relatiile dintre grupuri ce se “razboiesc” peste frontiera culturala a fost dintotdeauna deschise oricarui fel de abuz. Povestile cu boierii ce-si invitau cumetrii/dusmani nealiniati genetic si-i otraveau isi gasesc paralela intr-o gramada de societatile traditionale. A-ti pacali dusmanii cu success de cat mai multe ori e una din virtutile omului politic atemporal (vezi “Lumea pana mai ieri” a lui Jared Diamond) si faptul ca acest fapt sta ascuns e dovada puterii propagandei si a deturnarii atentiei.

    In concluzie, “razboaiele” ce le vedem prin media sunt mai degraba razboaie interne de “pacalire” a multimii sau convingere ori constrangere a boierilor locali ai sistemului cu pricina. Asta nu exclude un eventual conflict, dar daca se intampla conflictul va fi, si se va desfasura altcumva decat pare la prima vedere.

    Cat despre libertate, daca omul de rand va ajunge sa ceara ceva ce are prin nastere – mai mult ca sigur ce va primi e proaspat vopsit 😉

    • neuman says:

      A cere ceva ce deja ai este semn de nauceala. Daca ti se cere un pahar cu apa sau niste paine, le dai, chiar daca iti astamperi chiar tu atunci setea si foamea. Da-mi si mie niste aur si niste briliante, zice haiducul, si nu este niciodata refuzat. De aceea statele moderne au ajuns la haiducie, pentru ca, saracii de ei, invata dupa acelasi manual al puterii care nu se poate invata. Puterea si limbajul au acelasi abecedar, insa comunicarea nu se intampla uniform, puterea da mai multa informatie decat cei dominati, care accepta jugul fara sa furnizeze vreo obiectie, alta decat in casuta potrivita si cu culoarea potrivita.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s