Putem să ne realizăm împreună, ca grup?

Am tradus filmul deoarece este deosebit de relevant pentru societatea românească. Știe cineva cum se poate adăuga subtitrare?

Noam Chomsky (lingvist, activist, MIT): Democrația economică acordă participanților în instituțiile economice (fabrici, magazine, universități) decizia asupra politicii instituției respective.

Sec XX a reprezentat lansarea democrației politice. Astăzi, o parte semnificativă din țările lumii sunt conduse democratic. În Suedia toată lumea este convinsă că suntem noi, cetățenii, cei care ne decidem prin alegeri libere cine anume ar trebui să conducă țara noastră. Însă, în timp ce democrația politică domină viața societății, activitatea muncii este structurată într-o ordine diferită. În multe locuri de muncă, activitatea se desfășoară în condiții pe care nu le alegem noi înșine și asupra cărora oamenii nu se pot pronunța. De ce în sfera politică democrația poate fi victorioasă, dar nu și în cea economică?

Acest film este despre democrația economică.
(Voci din public): -Cred că e rezonabil. Pare să fie un lucru drept.
-Păi atunci toată lumea ar fi un manager și nu ar mai fi nimeni care să muncească. Cum ar putea funcționa una ca asta?
-Cred că ai nevoie de un șef care să decidă unele lucruri și care să fie responsabil.
-Să fiu sincer, habar n-am. Eu pur și simplu muncesc și nu îmi pasă de asta.
-Întrebarea pe care o puneți este extrem de complexă și nu poate avea un răspuns general.

Ola Pettersson (economist șef la confederația sindicală suedeză): Îmi puneți întrebări pe care nu le-am mai întâlnit până acum în activitatea mea din această organizație.

Bo Rothstein (profesor de științe politice din Gothenburg): Ne aflăm într-o situație în care credem că organizații extrem de complexe, orașe, state naționale, chiar în țările în curs de dezvoltare în care mulți nu știu să scrie și să citească, trebuie să fie conduse democratic. La întrebarea dacă putem avea democrație la locul de muncă, într-o țară bine dezvoltată precum a noastră, aproape că se dezvoltă un blocaj mental.

Janerik Larsson (fost vicepreședinte al confederației afaceriștilor suedezi): Dumneavoastră încercați să creați o ideologie dintr-o realitate complexă și în continuă dezvoltare.

David Schweickart (filosof, Universitatea Loyola din Chicago): E ușor să arătăm către problemele capitalismului, însă dintotdeauna argumentul oferit este acela că “nu există alternativă” (TINA – there is no alternative).

Roland Paulsen (sociolog, Universitatea din Lund): Atunci când oamenii ajung să înțeleagă: “conducerea putem să o facem noi înșine”, abia atunci putem vorbi despre un nivel dezvoltat al democrației.

Hai să vedem dacă putem dezvolta o mai bună înțelegere a capitalismului.

Mulți confundă economia de piață cu capitalismul, însă nu sunt același lucru. În primul rând, economia de piață este mult mai veche.

În economia de piață, clienții și producătorii se întâlnesc într-un spațiu în care produsele și serviciile sunt decise de către cererea consumatorilor. Companiile se întrec una pe cealaltă pentru suma pe care oamenii sunt dispuși să o cheltuiască.

Capitalismul are de-a face cu structura companiilor producătoare. În economia capitalistă, deținătorii capitalului privat controlează producția și au dreptul la profiturile companiei. E de la sine înțeles că cine deține capitalul decide producția, însă puterea capitalului asupra producției nu se poate baza pe cine îl deține, pentru că sclavia este interzisă. Nu ai dreptul să te vinzi ca sclav. Puterea capitalului asupra producției se bazează pe contractul de închiriere. Capitalul închiriază munca, ceea ce îi conferă putere asupra producției. Însă în economia de piață nu este interzis reversul contractului, anume că munca angajează capital. Poți începe producția și să închiriezi capitalul necesar, și astfel sunt muncitorii cei care au închiriat capitalul, cei care controlează producția. Asta înseamnă că atât stânga, cât și dreapta s-au înșelat asupra relației între capital și economia de piață. Dreapta a afirmat că aceasta e bazată pe puterea proprietății. Stânga spune că trebuie să socializăm proprietatea, însă aceasta nu e necesar. Ai putea avea o economie democratică, controlată de muncitori fără socializarea proprietății, pentru că poți închiria capitalul.

PARTEA ÎNTÂI – Firma democratică

Un fapt surprinzător este că o țară super-capitalistă precum Statele Unite are mai multe companii democratice decât Suedia.

Rodney North (manager la Equal Exchange): În calitate de cooperativă muncitorească, noi am crescut în fiecare an și am fost profitabili 24 din ultimii 25 de ani și am ajuns cea mai mare cooperativă din SUA. ‘Equal exchange’ are în jur de 100 de membri. Ei importă și distribuie democratic cafea, ceai, ciocolată și alte produse ale cooperativelor de fermieri din jurul lumii. Într-o companie obișnuită, cei care furnizează banii iau deciziile, angajează muncitorii și le plătesc ceea ce trebuie. La noi și la alte cooperative, noi, muncitorii mergem să închiriem bani și plătim investitorilor faptul că le utilizăm banii, însă nu le oferim control, astfel că am întors practic rolurile pentru a ajunge la un model financiar diferit.

(Muncitor): Aici se afla zona de desfacere și distribuție, trimitem peste tot în țară.

De regulă, afacerea americană se focalizează pe maximizarea profiturilor și a acțiunilor de la bursă și nu e foarte interesată de bunăstarea muncitorilor. La noi, e posibil ca munca să pară similară, vinzi cafea sau colectezi plăți din diferite conturi, însă managementul care te supravehează îți dă socoteală și astfel există un echilibru între necesitățile individuale și cele comerciale ale întreprinderii. Nu este un paradis, însă cred că este o structură care crește posibilitatea decenței.

(Muncitor): Dacă în vreuna din aceste companii tu reușești să spui ce e de schimbat și ce nu, oamenii fac schimbarea pentru tine. Nu contează dacă îți place sau nu, cel puțin ești parte a transformării și te obligă să te gândești la ce ai vrea tu să se întâmple. Meseria visurilor mele era de electrician, dar acum la Equal exchange sunt mai multumit.

(Public): -Primul meu gând este: codeterminarea este foarte importantă pentru că îți conferă posibilitatea de a te exprima.
-Cred că ar putea, de asemenea, să muncească mai bine pentru că muncești pentru întreg și toate beneficiile și profiturile nu merg exclusiv către companie.
-Nu sunt convins că nu s-ar crea conflicte care să producă neplăceri la locul de muncă.
-Procesul de decizie ar putea fi prea lent. La nivel național, democrația cere timp, și într-o companie nu ai întotdeauna acest răgaz. Câteodată managementul trebuie să adopte o anumită direcție pentru a rămâne profitabil.

Gustaf Arrhenius (filosof, Universitatea din Stockholm) Democrația politică înseamnă că deciziile din sfera politică sunt luate în mod democratic. Democrația economică înseamnă că asta ar trebui să se aplice și în domeniul economic. Și în companii, deciziile ar trebui să fie democratice. De multă vreme, democrația economică a fost înțeleasă ca democrație politică ce cucerește sfera economică. Guvernul și autoritățile locale ar lua pur și simplu conducerea companiilor pentru a le influența deciziile. Aceasta era vechea idee de economie democratică. Personal, nu cred că e foarte democratică. O definiție mai recentă a democrației economice specifică muncitorii din cadrul companiei conducându-le democratic. Asta înseamnă că cei ce lucrează își aleg conducătorul, remunerațiile, ce se produce, investițiile și angajările.

Acum, nu este așa. Locul de muncă este cea mai ierarhică instituție existentă. Ceea ce angajatorul poate face cu muncitorii este absolut bizar. Poate decide când să mergi la toaletă, când să mănânci și dacă să vii la lucru. El sau ea poate avea dosare ale angajatului și poate organiza sisteme de informare. Pentru asemenea lucruri trebuie să mergi într-o dictatură avansată, dacă e să cauți în restul societății. E vorba de ceea ce noi toți acceptăm la locul de muncă. Nimic din toate astea nu poate exista într-o democrație economică. Toate astea ar fi decise în mod colectiv.

Într-o firmă capitalistă, deținătorii de capital controlează producția. Muncitorii sunt închiriați pentru o sumă de bani numită “salariu”. În schimb, ei execută o anumită muncă. Totuși, contractul de închiriere nu stipulează niciun control formal asupra producției. Acestea aparțin numai și numai deținătorilor de capital.

Mattias Svensson (editor, Neo Magazine): Este parte din contract dacă vrei să fii salariat. Aceasta este una din instituțiile majore ale capitalismului, care a acordat oamenilor o mare independență. Poți să îți iei salariul în fiecare lună chiar dacă firma face profit sau dacă pierde. O libertate mare și practică. Aceasta s-a dezvoltat odată cu capitalismul. Nu împarți riscul, nu împarți potențialul profit. Însă ai salariul în fiecare lună și confortul care vine cu aceasta.

Jessica Gordon-Nembhard (Cercetător în cooperare, John Jay College): Diferența majoră între cooperativă și firma capitalistă este aceea că scopul muncitorului devine de a crea poziții bune pentru proprietari, și fac asta prin aceea că proprietarii sunt cei care plătesc și nu niște investitori din exterior care doar aleargă după profit.

Celalalt lucru diferit este că muncitorii pot avea o mult mai apropiată relație cu managementul, chiar dacă se automanageriază sau dacă îl angajează. Ei își controlează regulile locului de muncă și ierarhia.

Acest lucru germinează viitorul unei societăți juste în interiorul celei existente, și care poate expanda și deveni semnificativă și poate chiar să domine. Și încă ceva: schimbă mentalitatea, gândești diferit când participi într-un sistem cooperativ, și când urmărești principiul “sunt independent și vreau să câștig cât de mult, nu mă interesează ceilalți”. Sunt două principii total diferite.

Cooperativa de asistență socială CHCA a fost fondată în 1985 și este în prezent cea mai mare cooperativă muncitorească din SUA.

Michael Elsas, CEO: În prezent avem peste 2300 muncitori în compania noastră și 70% din ei au ales să fie lucrători proprietari. A noastră este cea mai pură formă de cooperativă deținută de cei care o lucrează, asta însemnând că una persoană deține una parte proporțională și un vot.

(despre muncitorii ocupați): -Poate că cineva de aici o să vorbească cu dv mai târziu. Pentru că vor să vorbească cu cineva care a mai fost pe aici și știe despre ce e vorba. Spre deosebire de mine, ok? (râsete)

Florinda Pimentel (asistentă-educator): Știu că, dacă am o problemă, merg la cineva precum Sher, îmi dau silința să aflu ce trebuie ca să fie bine. Facem totul pentru satisfacția clienților noștri. E casa mea, la urma urmei, și mă simt datoare în tot ceea ce fac, e pentru binele meu.

Aici se află camera de decizie. La fiecare 3 luni, facem o întâlnire generală, ca la primărie, adunăm tot efectivul administrativ pentru a vorbi despre companie, ce se mai întâmplă cu ea, prezentăm noii veniți, îmi plac cele 4 uși care se deschid și umplem tot spațiul de aici tocmai până la bucătărie.

Maria Sotto (asistentă educator): E mai mult ca o familie. Știi tot ce se întâmplă cu fiecare, ei împart noutățile cu tine, știm când facem bine și când nu, e interesant pentru că simți cum ești în mijlocul evenimentelor și e un sentiment minunat.

Facem periodic chestionare în ceea ce privește satisfacția lucrătorilor și în mod covârșitor, când îi întrebăm despre companie, ce anume le place și ce nu, nu e vorba că nu își primesc dividendele, nu pentru ca nu sunt mai sus în ierarhie, ci pentru că simt respect din partea firmei.

Unul din lucrurile cele mai atractive la cooperative, cele muncitorești în particular dar și în general, este că au un mare număr de beneficii sociale despre care abia învățăm să discutăm. Unele din aceste beneficii includ lucruri pe care le numim “capital social” în general, munca în echipă, să fii lider când trebuie dar să și stai deoparte când altcineva poate fi lider. Am descoperit că oamenii implicați în cooperative tind să fie mai implicați în comunitățile lor, iau alte roluri de conducere, poate în cadrul altor organizații, poate că investesc în fondul sindical, poate într-un comitet de părinți, devin vocali, se obișnuiesc să vorbească în public, să aibă transparență și să lucreze pentru o viață mai bună.

De exemplu, pentru John Stuart Mill, unul din cei mai importanți liberali clasici, era de la sine înțeles că locul de muncă este sub controlul celor care lucrează acolo. Mergând mai departe către, să zicem, Adam Smith sau David Hume, ei nu au vorbit vreodată despre controlul instituțiilor. Pentru Adam Smith, trăsătura fundamental omenească era simpatia pentru ceilalți, și împreună cu alți liberali clasici considera că societatea trebuie construită în așa fel încât să furnizeze cel mai extensiv posibil sprijin pentru îndeplinirea capacităților individuale. Crearea de oportunități pentru oameni de a trăi îndeplinirea creativității. Dacă mergi dincolo de mesajul lor, este în mod consistent în linie cu ceea ce ne imaginăm acum despre preocupările actuale din democrația economică.

Care a fost motivul căderii blocului comunist din Estul Europei? Deși proprietatea era comună, nimeni nu o manifesta. Ei nu simțeau solidaritatea despre care fantazați dv din întreprinderile deținute de muncitori. Eu cred că e vorba despre un vis, o ficțiune. Pentru mine întrebarea asupra democrației economice este în mod principal una despre eficiența economică. Există avantaje majore ale democrației economice pentru crearea prosperității? Și nu am prea văzut multe aplicări interesante ale democrației economice. De ce nu ar fi eficientă? Pentru că nu există nicio dovadă. Asta este minunat la economia de piață într-o democrație: dacă ceva este eficient, se răspândește precum focul din pădure. Faptul că nu avem tone de întreprinderi deținute sau conduse de muncitori arată că nu sunt eficiente.

PARTEA A DOUA – Libera inițiativă

Da, inițiativa individuală este cea mai importantă parte a progresului uman. În anul 1864, Suedia a atins libertatea economică. Lanțurile sistemului de bresle au fost înlăturate și am intrat în epoca modernă. Intrarea în randul celor mai mărețe țări din lume a putut să înceapă.

Asta este capitalismul, un sistem de liberă inițiativă. Acum trebuie să aflăm ce înseamnă libera inițiativă. Înseamnă că poți realiza afacerea ta oriunde și oricum dorești. Oricine poate intra în orice domeniu. Numai să fie legal.

Dacă piața de azi este un spațiu uniform în care toate companiile se află într-o dreaptă competiție, de ce nu avem mai multe firme democratice? Nu au toate oportunități egale de a intra pe piață și de a concura pentru buzunarele consumatorilor?

Lars Magnusson (istoric economic, Uppsala University): Este posibil să fii ideologic în multe feluri, însă ăsta este un tablou foarte ideologic. Nu chiar orișicine poate începe o afacere astăzi. Asta este pentru oamenii cu bani, care lucrează într-o anumită universitate unde le-a venit o idee deșteaptă. E clar că nu oricine poate începe o afacere.

Economia noastră nu constă într-un miliard de mici firme aflate în competiție pe o piață liberă. Avem corporații mari. Câteodată piața este oligopolistică, adică dominată de câțiva actori. Și este incredibil de dificil de a fi în competiție cu ei. Intrarea pe piață cere resurse enorme. Nu toată lumea este egală în această competiție. Dimpotrivă, avem mari corporații care domină diferite piețe. Realitatea este în fapt destul de departe de modelul ideal, cu o multitudine de vânzători și cumpărători.

Putem analiza orice piață, să luăm de exemplu media. Cine deține media astăzi? Dacă cineva spune că este o piață democratică, unde oricine poate deschide un ziar, pe ce planetă se crede? Am discutat despre echipamentul de film și camere de filmat. Ai doi-trei actori care domină piața globală. Nu este o piață funcțională, dacă îi putem spune ‘piață’. Principiul dominant nu este eficiența, ci puterea.

Kajsa Ekis Ekman (Autor și jurnalist): Este o o diferență între cum funcționează capitalismul de fapt și felul în care este el ‘vândut’. Este descris cu toate acele modele. Ideea pieței libere, a alegerilor consumatorului. Chipurile, clientul este cel care este in control. În viața reală, toate corporațiile se luptă pentru monopol. Toate urmăresc puterea totală și vor face tot ce pot ca să ajungă acolo. Istoric, asta a condus la războaie, distrugere și colonialism. Astăzi, ei încearcă să manipuleze guverne penru a căpăta anumite reguli care slujesc anumite interese. Publicitatea este un alt mod, cumpărarea de companii de asemenea. Piața liberă poate fi o modalitate prin care anumiți capitaliști de fapt domină piața și anulează orice libertate. Ei doresc, de fapt, monopol.

Însă este totdeauna posibil să provoci asta. Acesta este de fapt înțelesul liberei inițiative, proprietății și al egalității de drepturi. Competiția este posibilă. Și o putem vedea în timp. Există o dinamică în toate economiile de piață liberale. Fiecare decadă are propriile ei corporații dominante. Astăzi nu mai vorbim de IBM ca despre o mare forță economică. Însă în anii ’80 toată lumea vorbea.

Concentrarea de putere în piețele de azi face foarte dificilă competiția pentru micile companii. Sunt, totuși, unele posibilități. Vedem o creștere lentă a firmelor democratice atât în Suedia cât și în jurul lumii. Întrebarea este: de ce nu sunt și mai multe?

Cooperativele sunt competitori puternici, au avantaje, aflăm că de fapt durează mai mult în condiții de criză, pe care le manageriază mai bine printr-o flexibilitate crescută, însă publicul nu a aflat încă de ele, e unul din acele secrete care nu ar trebui să fie secrete, nu ți se predau la școală, nici măcar în programele competitive școlare unde încearcă să te învețe să fii minicapitalist, nu foarte multe programe stimulează cooperarea.

Nu este un teren de joc uniform. Să zicem că dorești să începi propria companie. Dai telefon la confederația suedeză de inițiativă, care este organizația angajatorilor. Primești tone de informație despre cum să o faci. Există o mare experiență în bănci, ele pot ajuta cu un plan de afaceri. Însă dacă tu și prietenii tăi dorești să începi o cooperativă deținută de muncitori și suni la confederația angajatorilor, ei nu pot nicidecum furniza nimic despre asta. Colegul meu Bo Rothstein a făcut un studiu în care a pus subiecții să dea telefon la organizația angajatorilor și la sindicate și nimeni nu a știut absolut nimic despre asta. “Noi ne ocupăm de muncitori, sunați la organizația angajatorilor”. Băncile sunt suspicioase, este greu să primești împrumut. Așa se explică de ce nu sunt mai multe. Însă este doar o chestiune de politică. Am făcut ușor de creat companii private și complicat pentru cooperative.

PARTEA A TREIA Sindicatul

Orgnizația noastră nu poate răspunde la asemenea inițiative. Nu mă surprinde câtuși de puțin că au primit acele răspunsuri telefonice. Este o perspectivă pe care nu am mai avut-o de extrem de multă vreme.

Încercăm să ținem cotizația la uniune și să păstrăm un nivel rezonabil la contractele colective. Asta pare să fie un pas înainte. Este de laudă, însă ia prea mult din energia și resursele noastre.

Anna-Klara Bratt (editor, Feminist Perspective): Mișcările muncitorești suedeze au avut anumite înțelegeri cu lumea afacerilor. Au stabilit că “eu sunt eu” si “tu ești tu” și așa va rămâne. În acele conversații nu sunt dorite cooperativele în care membrii sunt influenți. Asta este împotriva esenței angajamentului. Eu reprezint muncitorii. Tu reprezinți capitalul. Hai să ne punem de acord, într-un hotel elegant. Nu e nicăieri loc pentru influența membrilor, mișcările de jos în sus și cooperative. Dimpotrivă, înțelegerea se referă la influența minimă. Plătești cotizația și lași pe altcineva să vorbească pentru tine.

Astfel, dacă este cineva interesat de o muncă democratică, confederația sindicală suedeză nu este deloc organizația potrivită?

Nu, nu acum, pentru că nu este subiectul nostru major în prezent. Cred că am încercat, însă am realizat că nu putem ajunge mai departe. Nu am reușit să creăm sprijin din partea membrilor. De asemenea, aceste eforturi au avut o reacție dură din partea angajatorilor. Întreaga lor ideologie de mobilizare, faptul că au fost în stare să acumuleze resurse vaste de opinie publică, pe care o pot struni, e în mare parte o consecință a fondurilor salariale. Așa că problema democrației economice este enorm de încărcată.

Așadar, fondurile salariale. La mijlocul anilor ’70, confederația sindicală suedeză a venit cu o propunere, de a crește influența unională în mediul de afaceri. Au propus ca o parte din profit să fie transformată în acțiuni de bursă pentru fonduri salariale. Aceste fonduri urmau să fie deținute și controlate de către uniune. În acest fel, urmau să își mărească influența în rândul companiilor suedeze. A fost aceasta o încercare de democratizare economică?

Fondurile salariale se bazau pe ideea capitalistă conform căreia deținerea de capital conferă putere asupra producției. Singura diferență era aceea că sindicatul avea acum capitalul. Erau încremeniți în ideea că producția este controlată doar de capital. Noi ne îndoim de acest lucru.

Acest capital nu este deținut de guvern. Nici muncitorii înșiși. Ci sindicatele le-ar deține și controla.

Mai târziu, această propunere a fost îndepărtată prin proces politic condus de partidul social democrat. Propunerea originală nu a fost niciodată înfăptuită.

Administrației condusă de Olof Palme nu i-a plăcut ideea câtuși de puțin. “Sunt un membru al sindicatului constructorilor și aș vrea să îl întreb pe d-l Palme de ce nu ați legalizat democrația la locul de muncă? Cred că este o foarte importantă întrebare democratică”.

Faptul că sindicatele ar putea deveni puternice a îngrijorat mulți social democrați. Propunerea a fost conștient îndepărtată. În momentul în care a fost legislată la începutul anilor ’80, a fost foarte șifonată. Erau doar fonduri independente care nu aveau nimic de-a face cu uniunile.

Cum avea să funcționeze asta în contextul democratizării companiilor individuale, asta nu știu, deoarece în modelul meu, acolo vrem să ajungem, ca munca individuală și colectivă să se afle în controlul întreprinderii. Nu vrei ca o birocrație centrală să dicteze totul.

E ușor să arăți cu degetul la problemele capitalismului. Argumentul revers a fost mereu același. Margaret Thatcher a venit cu acest acronim: TINA. Nu există alternativă. Pe cât de rea e situația, orice altceva ai face nu va fi decât mai rău și mai rău. Una din forțele capitalismului, care i-a conferit rezistență, este că, fiind atât de complicat, oamenii nu-i pot cunoaște funcționarea. De aceea este ușor pentru cei de la putere, cel puțin în SUA, problema este guvernul, se stie cum funcționează guvernul, însă capitalismul, bursa de valori, fondurile “hedge”, știm că fac ceva însă nu știm ce, și nu știm ce s-ar întâmpla dacă nu am avea acești oameni, poate că întreaga lume va dispărea, așadar avem nevoie de o concepție clară asupra felului în care funcționează economia capitalistă și care este alternativa care nu este chiar atât de diferită de ceea ce avem acum.

În ce privește economia de piață liberă, trebuie zis că există trei economii de piață, una pentru produse și servicii, una pe piața muncii și cea de capital. Adevărata critică a capitalismului nu se referă la prima, ci la celelalte două. Hai să luăm avantajele primei piețe și să le răsfrângem asupra celorlalte două: să democratizăm și munca, și capitalul.

PARTEA A PATRA – Problemele din prezent

Avem mari provocări în ziua de astăzi. Mari emisii de gaze amenință să distrugă atmosfera planetară și să schimbe clima. Într-o țară precum Suedia, sute de mii sunt fără slujbă. Iar mulți care au slujbă muncesc mai mult decât pot duce. Așadar, multe cerințe ale lumii moderne pot părea lipsite de sens și substanță. Cum ar putea democrația economică să rezolve aceste provocări?

Problema este că productivitatea crescândă nu are niciun efect asupra calității vieții. Cel puțin nu prin această parte a lumii. Producem din ce în ce mai mult, însă fără niciun efect asupra indicelui fericirii. În fapt, sunt motive să credem chiar opusul. Consumăm din ce în ce mai multe psihotropice și andidepresive. Chiar suntem mai bine?

De asemenea, când productivitatea crește și orele de muncă rămân constante, trebuie să inventăm produse noi, produse și servicii cărora nu le corespunde vreo dorință existentă. Însă cererea este creeată prin reclame. Așadar, o mare parte din munca umană devine lipsită de sens. Este greu să îi întrezărești vreun scop. Mai important, nu doar că nu ai voie să te îndoiești de ea, ci e musai să te entuzismezi de toată această bulibășeală. Înveți să fii drăguț cu oamenii care trebuie, ceea ce se cheamă competență socială. Aceasta este calitatea cea mai importantă pentru păstrarea slujbei. Prin urmare, scade diferența dintre munca în sine și prefăcătoria de a munci. Pe măsură ce privesc, asta devine din ce în ce mai important.

Rata excluderii din muncă este galopantă în urma extenuării, epuizării șamd. Cauza principală pare să fie legată de faptul că omul nu se simte respectat sau că munca lui e lipsită de însemnătate.

Există acest paradox al capitalismului, poate că e mai puțin evident în Suedia decât în SUA, însă oamenii au slujbe astăzi, muncind mai greu decât au făcut-o vreodată, mai mult timp și mai intens pentru că există șomaj foarte mare, angajatorul te poate stoarce oricât, mulțimea este suprasolicitată, și există aceia care nu au slujbă deloc. Nu este foarte ciudat?

Bunicul tău a fost un om foarte puternic, și totuși puterea lui era a zecea parte din a unui cal. Ai sute de cai putere în această mașină gigantică și scumpă care poate să multiplice puterea și eficiența ta de o mie de ori.

Noua tehnologie presupune că poți produce mai mult cu efort mai puțin. Capitalistul spune: foarte bine, o să dăm afară câțiva oameni. Însă într-o companie democratică am putea lucra ore mai puține. Hai să împrăștiem zvonul, hai să scădem ziua de muncă, hai să avem vacanțe mai lungi, asta ar fi rațional de făcut. Asta ar fi posibil într-o economie democratică, care ar suporta aceste opțiuni, însă nu în capitalism.

Există această problemă în capitalism: avem patroni și muncitori, cu interese opuse. Ca și angajat, dorești să faci bani cât de mulți, muncind cât de puțin. Capitalistul vrea să primească muncă cât de multă pe bani cât de puțini. Cum se poate menține disciplina în această intreprindere? În timpurile sclaviei, puteau pur și simplu să-i biciuiască, sau în feudalism puteau trimite garda să le dea foc la sat, însă azi nu se mai pot face acestea. Ce faci? Trebuie să fii capabil să îi disponibilizezi. Și asta are consecințe, ai șomaj mic, omul trece strada și găsește altă slujbă. Ai șomaj mare, disciplina se degradează, puterea rezidă cu muncitorii și nu cu patronul. Așadar, ai nevoie de șomeri, și ei trebuie să o ducă rău de tot, ai nevoie de sărăcie în țările capitaliste, există acest fenomen ciudat, cea mai bogată țară din lume are 20% din populație sub limita sărăciei. Cum e posibil, suntem de două ori mai bogați decât eram în anii ’70 și sărăcia este mai mare acum, cum este posibil așa ceva, ori poate sărăcia joacă un rol important, disciplinar. Însă economiei democratice nu-i trebuie această sărăcie disciplinară. Interesul fiecăruia este cât de bine merge compania. Nu primești salariu, ci o parte din profit. E în interesul tău să mergă bine firma. E în interesul tău să le fie bine și colegilor. De aceea studiile arată că sunt mai eficiente. Nu au nevoie de atâta personal de supraveghere pentru că muncitorii, împreună în scopul lor, se supraveghează între ei. Nu e nevoie de atâta disciplinare. Poți să dai afară pe cineva care întârzie sistematic, însă nu mai există nevoia sistemică de disciplinare a forței de muncă. Așadar, șomajul zero poate exista.

Chiar și din rațiuni ecologice, când există o afacere înrădăcinată în comunitate, deținută de rezidenți, sunt mai puține șanse ca membrii să polueze sau să vandalizeze pentru că trăiesc în proximitatea locului de muncă, pot să își îmbunătățească viața, de ce ar distruge o bucată din comunitatea lor, așadar, dacă ești îngrijorat de mediu, sustenabilitate, cooperativele au această conexiune.

Ar fi grozav sa trăim într-o economie care nu trebuie să crească încontinuu, întregul fenomen al degradării mediului, capitalismul nu îl poate rezolva, poți spera într-o tehnologie miraculoasă care să ne ajute să depășim situația, însă consumând la nesfârșit, putem spera, poate, în Zâna Zorilor.

Întrepinderile capitaliste încearcă să maximizeze profitul. Întreprinderea democratică încearcă să maximizeze profitul pe cap de muncitor. Ești un anteprenor, găsești niște oameni să îl pui pe picioare, să zicem un restaurant, ai făcut, să zicem, zece mii de dolari, mai deschizi unul, faci două zeci de mii, mai deschizi unul, faci treizeci de mii, devii ca MacDonalds, devii miliardar. La întreprinderea democratică, producând aceleași bigmacs șamd, cu același succes, ai să deschizi încă unul? Dublând profitul, vor fi de două ori mai mulți oameni cu care să îl împarți. Așadar, n-ai să faci mare avere. E o competiție diferită. E foarte interesant. Încă te afli în competiție, nu vrei să îți pierzi bucata de piață, dacă o altă întreprindere apare cu o idee bună și îți fură clientela, o copiezi, te prinzi care e secretul, asta cred că ar fi competiție sănătoasă. Nu vrei să îl scoți pe competitor afară din piață, de ce ai vrea una ca asta? Va trebui să muncești de două ori mai mult, nu ai un mare beneficiu.

Societatea democratică nu trebuie să crească, ci poate avea o stare constantă. Poti folosi tehnologia pentru creșterea calității vieții, mai mult timp liber, fii creativ, fă lucrurile de care ai nevoie ca să fii fericit, ai timp pentru interacțiile interpersonale.

Așadar, ce e în neregulă cu capitalismul? Că nu se compară cu democrația economică.

PARTEA A CINCEA – Viziuni despre viitor

Credeți că oamenii au dreptul de a democratiza propriul loc de muncă, în care lucrează deja?
Au tot dreptul de a democratiza orice instituție din care fac parte. Ar trebui să se reflecte dintr-o parte într-alta. E aproape tautologic.
Cum rămâne cu cei care au investit bani în corporație? Sau ceilalți, care economisesc pentru pensii șamd?
Indivizii nu economisesc pentru pensie, ci investesc. Poate că fondul de pensii face acest lucru. Însă asta ar însemna că este unul mare, rulat de o mare bancă, undeva.
Să zicem că o întreprindere este preluată de către forța de muncă. Trebuie luat în considerare că unii dintre cei care au făcut investițiile au și ei dreptul la o viață decentă. Poate că nu a fost o bancă cea care a investit, poate fi o persoană. Dacă a fost o bancă, ei nu au drepturi politice. Oricum, băncile nu au niciun drept să facă ceea ce fac. Indivizii, în schimb, ale căror fonduri de pensie au fost investite, au drepturi de care va trebui să se țină seama. Prin confiscare, care este de fapt practicată tot timpul.
Nu poți trece de faptul că societatea, de-a lungul existenței sale, are proprietăți fundamentale, opresive, nedrepte și neetice. Poți să încerci să creezi ceva anume, mai liber și mai drept în interiorul ei.

Nu pot vedea, în practică, la ce se referă întrebarea dv. Deja există opțiuni diverse de proprietate asupra firmelor. De asemenea, avem o protecție legislativă și constituțională a proprietății. Dacă ceea ce sugerați este o revoluție comunistă în Suedia, atunci cred că este o idee proastă.

Nu cred că e nevoie de o revoluție pentru a ajunge la o economie a firmelor deținute de muncitori. Cu siguranță va exista opoziție, ca să folosim un eufemism, însă fondurile salariaților au fost un exemplu al felului în care s-ar putea introduce prin procesul democratic. Asta chiar dacă social democrații nu au îndrăznit să le implemeneze, cu tot cu sprijinul democratic avut la vremea aceea. Se poate considera, de asemenea, pornirea de noi întreprinderi dacă există capital de inițializare. Începerea la scară redusă.

Nu e nevoie să renunțăm la ideea de piață. Angajații au tone de idei despre cum ar trebui făcut mai bine la locul de muncă. Asta se aplică la casa de bătrâni, la ziar sau la spital. De multe ori te învârți în cerc și îți zici: Chiar nu înțeleg nimica oamenii ăștia? De ce nu facem așa? Tu ești de fapt cel care face toată munca. Tu ești cel care stă cu pruncii, bolnavii, care scrie articolele șamd. Șefii e posibil să nu aibă nimic de-a face cu asta. Astfel că te întrebi: de ce nu am putea face așa și așa? și încerci să explici din ideile tale. Poate că ai un superior care ascultă, poate nu. Dar imaginează-ți că muncitorii ar putea într-adevăr să preia conducerea și să realizeze aceste idei. Ar fi extrem de interesant.

Asta este democratizarea companiilor care ar putea duce către o democrație economică mai bună. Când oamenii ajung să își dea seama: “Putem să o realizăm chiar noi înșiși”. Nu avem nevoie de un șef sau un economist care habar n-are de procesul de fabricație să vină să ne zică ce e de făcut. Când acest mod de gândire devine comun populației, cred că vom fi pe drumul către un nivel mai înalt de dezvoltare democratică.

Capitalismul de azi arată mult diferit decât cel de odinioară. Erau indivizi care dețineau capitalul și care totodată aveau și îndemânarea, interesul și abilitatea de a conduce producția. Astăzi, însă, dacă sunt bine informat, 80% din bursa de valori suedeză e deținută de investitori instituționali. Ei sunt fonduri de investiții, de pensii, șamd. Și celor cărora manageriază acest capital le lipsesc interesul, competența și abilitatea de a controla producția. Ei vor să le crească capitalul, dar nu le pasă cum este folosit. Apoi, ne putem imagina un sistem de producție în care muncitorii închiriază capitalul pentru a putea produce.

Zis cât se poate de simplu, am avut atenția pe cu totul și cu totul alte subiecte, de multă vreme, asta zic eu. Ce cred despre schimbarea de focus? E posibil ca acest interviu să fie începutul. Cred că e justificată reînnoirea discuției în mișcarea sindicală despre ce este democrația economică și ce am vrea să fie, cum o vedem în viitor. Cred că ar fi foarte bine.

Munca este o parte imensă din viața noastră. O lungă perioadă din viața noastră. Este absurd că acceptăm condiții atât de drastice, în care puțini fac deciziile, iar restul se supun. Pentru oricine cu o fărâmă de gândire liberală, e de neconceput. Pentru oricine care valorizează libertatea.

Advertisements

About neumanu

new jazz exaction saxophonist producer ilegal în multe stiluri avantpop azza colombodeniro blazzaj avantjazz curtainbust santaneumann futurelectonikfolk electric vulcans zne gefumolimu cuts
This entry was posted in expectoral. Bookmark the permalink.

One Response to Putem să ne realizăm împreună, ca grup?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s