Ce avem voie? Dedicat lui Bogdan Lupescu

Ce avem voie este ca o casă părăsită. Nu o putem vedea pe doamna stăpâna ei astfel că urcăm treptele cu încântare. Dacă s-ar ivi ca prin minune ne-ar pune să ne descălțăm și ne-ar forța să mâncăm dulceață cu ceai de plante.

Dar suntem feriți, astfel că putem să facem orice dorim. Această fericire a cunoașterii neștiute o poți învăța doar de la jurnalist. El te dă la ziar negreșit, îmbătat de ochiul altor oameni. Doar el știe cum te-ai înfățișat și poate să mărturisească numai în șoaptă.

Pe malul Mării Negre în uralele unui val poți ieși ajustat de Carnot și Boltzmann dar nimic nu te descrie mai științific decât cuvintele lui Lupescu. El a descoperit constanta tăcerii ca păstrare a ordinii universale și tot așa te inventează și pe tine atunci când binevoiești să ieși din apă.

Doar câteva mii de ani au trecut peste primele vorbe scrise. Gândurile care le-au trezit e posibil să fie mult mai vechi. Această veritabilă bătrânețe venerabilă a fost prea devreme descifrată de Bogdan. Dacă e să citim ce a scris el ar trebui să foșnească multă modestie, fără de care nu poate exista nicio rețetă a preciziei.

Doar cele mai frumoase visuri pot beneficia de un cadru descris de el. Ce a văzut și a scris și a simțit Bogdan Lupescu rămâne incorporat într-o literatură care s-a îmbogățit și a crescut săptămânal. E clar că timpul curge altfel acum. Ne gândim la el cum ne gândim la eternitate. De aceea e așa de clar că râde cuminte de noi, stelar.

Cruce de aur! rostește vocea hâtră care iartă precum scrie, judecă precum citește și hrănește precum plămădește. Nu ne vom despărți niciodată, frate. Nu vom vorbi niciodată. Acesta este mucenicia și sacrificiul. Vom călători și vom depune mărturie dreaptă. Că e de lemn, că e de aur, că e de foc, așa e crucea și așa e și numele ei.

Avem voie să râdem și să plângem. Avem voie să coasem și să descoasem. Să scriem și să rescriem. Avem voie să istorisim și să imaginăm. Avem voie să fim de poveste. Numai să fim conformiști și tulburi nu putem. Nu putem să fim inerți, copleșiți, orbi și împietriți. Așa cum nimeni nu a văzut vreodată un atom, ci doar umbra lui care unduiește pe chipul lumii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s